“De la Nistru pân la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De insalubritate.
[…]Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.”
Se potrivesc cumva versurile acestea, acceptand cu indulgenta schimbarile contextuale si adaptarile ad-hoc, si in zilele noastre.
Desi de pana acum ne-am obisnuit cititorii cu review-uri si comentarii despre lucruri testate si evenimente deja intamplate, m-am gandit sa schimb putin registrul si sa scriu despre un eveniment care va avea loc pe data de 25 septembrie 2010.
Am avut nenumarate discutii in ultima perioada cu prieteni si colegi despre lipsa solidaritatii sociale pe care am remarcat-o in jurul nostru si poate ca primul pas pentru a face o schimbare este de a anunta macar diversele actiuni programate care pot veni sa contrazica aceasta constatare.
Asadar daca va deranjeaza starea deplorabila – ca sa nu o numesc “mizeria” – in care se afla mediul inconjurator, incepand cu parcurile din orase si terminand cu padurile din varful muntilor, aveti ocazia sa participati activ la evenimentul “Let’s Do It, Romania!”.
“Let’s Do It, Romania!” este, in esenta, un proiect de curatare a gunoaielor imprastiate in mediul natural inconjurator intr-o singura zi. Si chiar daca nu pare, la prima vedere, cu adevarat fezabil (scepticii vor spune: “cum sa faci tonele de gunoi sa dispara din toata tara intr-o singura zi ?!?”), proiectul acesta are meritul de a dori sa realizeze mai multe lucruri deodata:
- sa ajute populatia sa constientizeze nevoia de solidaritate sociala si de implicare comunitara;
- sa faca notiunea de “respect fata de mediu” mai palpabila pentru cei care o considera doar ceva abstract;
- sa contribuie in mod real la igienizarea Romaniei, dand astfel exemplul pentru ceea ce trebuie facut in mod constant, de la a nu mai arunca gunoaiele in alta parte decat la pubela pana la a aplica amenzile legale celor care nu respecta acest principiu si a se ajunge, astfel, la un comportament civic normal si uniformizat.
Si pentru toate cele de mai sus consider ca acest proiect trebuie popularizat si mediatizat cu indarjire, prin toate mijloacele, iar toti cei care vor afla despre el ar trebui sa isi sacrifice o zi de weekend pentru a participa. Nu exista loc de scuze de genul “dar eu nu arunc pe jos” sau “eu nu merg in parc, nu ma afecteaza”. Cu totii am contribuit la crearea starii de fapt existente si cu totii avem datoria de a o remedia, atat fata de mediu, cat si de noi insine si de copiii nostri. Pana la urma: nu ne-ar placea tuturor sa avem o tara mai curata? Nu este aceasta cea mai rapida modalitate de a o avea? Si ne costa atat de putin! O zi din viata noastra petrecuta nu la gratare ci prin munca (scuze fata de cei care oricum muncesc si in week-end, stiu ca sunt destui). Da, este o munca neprofitabila financiar dar rezultatele ei pot aduce satisfactii mult mai mari.
Daca v-am trezit macar un pic interesul va invit sa aflati mai multe detalii de pe http://www.letsdoitromania.ro/ iar daca eu nu v-am convins, sper ca va veti convinge singuri ca, DA, este timpul “SA FACEM ASTA, ROMANIA!”.

Comentarii
Lăsaţi un comentariu. Trackback