Incep prin a spune ca nici unul dintre cititorii acestui articol nu trebuie sa se astepte la o analiza “a la Clarkson” de la randurile care urmeaza. Modelul la care fac referire este un Titanium echipat cu un motor de 1.4 litri benzina, 96 CP.

Si odata clarificat acest aspect, sa trecem la fapte. Masinuta de 3.95 m lungime si 1.72 m latime este cu siguranta conceputa pentru oras si, fara a o spune intr-un sens peiorativ, adresata mai degraba femeilor. Asta nu inseamna ca nu se descurca onorabil si la drumurile in afara localitatii sau ca un barbat care va conduce un Ford Fiesta va fi catalogat in vreun anume fel. Pur si simplu este o masina suficient de mica pentru a putea fi parcata fara mari batai de cap in centrul unui oras super aglomerat, suficient de agila pentru a-ti permite sa conduci un pic mai “infipt” cand te lupti cu ambuteiajele si aproape incredibil de manevrabila, pana la a deveni enervanta. Enervanta intr-adevar, pentru ca servo-directia este mult prea mult asistata electronic si, daca atunci cand vrei sa invarti volanul la viteza foarte mica te bucuri nespus de acest fapt (mai ales daca esti femeie), in situatiile in care ai viteza mai mare iti da o senzatie de nesiguranta.  Citeşte mai mult…