Da, acela cu arbori seculari, cu strazi linistite, cu trotuare inca neocupate de masini, case somptuoase, istorie. Mai exista? Poate, in Cotroceni, in zona strazilor cu nume de capitale, oricum, pana acum sigur totul a evoluat deja intr-un mix ciudat intre vechi si noi, un mix intre constructii vechi dar frumoase si kitch-uri noi-noute.

Ce interesant! Simbioza arhitecturii de inceput de secol 20 cu arhitectura secolului 21 din Romania, adica cea a termopanului, a gips-cartonului si a solutiilor arhitecturale de genul “nu conteaza cum arata, important e sa iasa banul”. Simbioza tencuielilor clasice “cu strop”, cu cea a marmurei de pe noile fatade, simbioza curtilor aerisite, cu cele unde nu a mai ramas loc nici sa arunci un ac din pricina “viloaielor”, simbioza arcadelor interbelice, cu liniile drepte sau briz-briz-urile noilor constructii de lux.

Fiecare casa ar trebui sa iti “spuna” ceva despre ea, prin arhitectura ei, prin starea constructiei, prin amplasare…

Majoritatea “viloaielor” sunt urate, opulente, zugravite in culori ciudate sau chiar tipatoare, acapareaza lacom intregul teren pe care sunt edificate, tradeaza parvenitismul, lacomia, goana dupa pozitia sociala, prostul gust si indiferenta fata de peisaj si arhitectura.

Cele din perioada interbelica sunt impozante, masive, cu personalitate, se disting prin originalitate si particularitatea arhitectonica din acea perioada. Iti “povestesc” cate ceva din urma, te lasa sa intrevezi, sa-ti imaginezi lucruri, parca ar reprezenta oglinda personalitatii proprietarilor care le-au construit.

Prea putine au fost renovate tinand cont de valoarea lor arhitecturala …

De unele si-au batut joc noii proprietari si autoritatile. Acum sunt “reabilitate”, sunt “eficiente energetic” dar arata ca niste sorcove vechi ponosite, dar cu manerul poleit, in schimb…

Marea majoritate insa, sunt casele acelea cenusii, care poarta patina timpului, unele “imbulinate”, dar toate pline personalitate si istorie, parca asteptand arhitectul si investitorul potrivit.

Acestea din urma sunt cele care inca ne mai “povestesc” cate ceva despre Bucurestiul de altadata, despre farmecul Micului Paris.